vineri, 17 august 2018

De pe alte bloguri: El este mâinile și picioarele copiilor bolnavi de cancer pe ringul de dans


Răzvan face minuni prin dans. El este voluntar la Magicamp și îi ajută pe copiii bolnavi de cancer să se simtă fericiți pe ringul de dans.

"A fost foarte emoționant pentru mine când Leo, un copilaș care acum este înger, mi-a spus că el nu vrea să participe la cursurile de dans pentru că el nu avea o mână. Eu l-am rugat foarte tare dacă nu pot să fiu eu mâna lui. A durat două zile până a acceptat și la petrecerea de final am pregătit un moment în care eu eram mâna lui stângă. La fel s-a întâmplat cu o fată Andreea care nu are un picior și am rugat-o foarte tare să aibă încredere în mine că poate să danseze în picioare, nu în scaunul cu rotile și la final a fost o surpriză, nu am spus nimănui ce facem și la petrecere s-a ridicat într-un picior și am dansat amândoi salsa."

Mai multe despre Răzvan puteți citi aici:
http://magicamp.ro/2018/08/14/portret-voluntar-razvan

Părinți curajoși: Două familii cu copii într-o rulotă prin lume


Ideea de a pleca în vacanță cu rulota ne-a venit încă de anul trecut, când am aflat că există o firmă care închiriază autorulote într-un oraș apropiat de Târgu Mureș. Am văzut și diferite filmulețe pe Youtube cu experiențe în România și mi s-a părut că poate fi o chestie interesantă care trebuie încercată. În iarnă am luat decizia de a închiria mașina și apoi am început pregătirile.

Fiind prima experiență de acest gen, am mai cooptat o familie alături de noi în aventura cu autorulota. Eram 4 adulți și 3 copii mici ( 9, 5 și 4 ani). Am ales un model în care să ne putem desfășura toți și am găsit o variantă care până la urmă s-a dovedit în regulă. Mai ales pentru copii care au călătorit împreună și nu au avut timp să se plictisească în zilele când ne deplasam pe distanțe ceva mai lungi. Pentru 10 nopți, atât cât am închiriat noi, am plătit în jur de 1400 de Euro.

Autorulota noastră avea undeva la 7 metri lungime, i-am spus de altfel la un moment dat "autobuz". La dimensiunile acestea, cei care au transformat practic o dubiță în autorulotă chiar s-au priceput. Totul este foarte bine organizat și ai tot ce îți trebuie la îndemână. De la zonele de dormit, până la zona de bucătărie și baie.

De acasă ne-am adus așternuturi, ceva veselă și îmbrăcăminte. Am preferat la un moment dat vesela de unică folosință, pentru ușurința de a strânge lucrurile și de a le depozita în zonele unde, cel puțin afară, totul se reciclează. Nu am utilizat foarte mult bucătăria, în afară de a prepara micul dejun sau, ocazional, un prânz pentru copii. Clătitele ne-au ieșit însă cel mai bine.


Când am stabilit traseul am pus efectiv în fața noastră harta Europei și ne-am gândit ce ar fi mai interesant pentru copii dar și pentru noi, adulții. Astfel că am ajuns la un compromis și am împărțit traseul în mare și munte. Nu ne-am planificat de acasă foarte exact în ce camping să ajungem, preferând să nu avem un program fix.


Oricum, în caz de urgență, când nu ajungi la timp într-un oraș sau într-o zonă anume, tragi pe dreapta și faci check-in în hotelul tău. Pentru campinguri am folosit o aplicație, astfel că am identificat foarte uțor zonele unde puteam să ne instalăm. Și de regulă, s-au găsit locuri, unele chiar deosebite.

În ceea ce privește traseul, am traversat Ungaria, Croația, Italia, Elveția, Austria și retur. Dacă îi întreb pe copii, evident că cel mai mult le-a plăcut la mare dar și peisajele spectaculoase din munții Elveției sau lacurile din nordul Italiei i-au impresionat. De altfel, și pe noi, cei mari.


Am preferat să nu ne apropiem foarte mult de zonele urbane aglomerate, astfel că serile ne prindeau în campinguri, în mijlocul naturii unde și copiii aveau unde să se joace. Am mai intrat în câteva orașe în timpul zilei și surprinzător am găsit parcare și pentru autobuzul nostru.

Campingurile au toate facilitățile în ceea ce privește igiena corporală, îți poți rezolva și chestiunile tehnice pentru autorulotă și sunt pline ochi de oameni care împărtășesc o pasiune interesantă. Oameni care nu vin în camping pentru că nu au bani să stea la hotel de nu știu câte stele, ci din pasiune pentru natură, pentru un alt stil de vacanță.


Odată depășite granițele României, e mai dificil să campezi așa cum poate ai reuși la noi, pe malul unui râu sau undeva în vârf de munte. Cele mai interesante zone de aceste gen, unde puteai avea acces cu mașina, erau deja semnalizate cu indicatoare care îți interziceau camparea. Soluția era evident să găsești un camping.

Cred că trebuie să îți placă un stil de genul acesta. Evident ca nu e ca la hotel, nu ai același confort, dar cred că experiența pe care o poți avea te poate ajuta să treci peste micile inconveniențe. Însă aș recomanda ca timpul petrecut să fie mai mare, cel puțin 3 săptămâni.

Am rămas că vom repeta experiența, dar poate peste câțiva ani când și copiii vor fi mai mari și noi mai liniștiti.



NOTĂ

La întrebările mele a răspuns Ovidiu Maior, pe care îl cunoașteți și voi de la televizor, când prezenta știri la Antena 3 sau Realitatea TV.


joi, 2 august 2018

Rețete de făcut cu copilul în brațe: tartă cu brânză și zmeură


Ingrediente:
1 kg brânză de vaci
5 ouă
200 grame de zmeură
200 grame de zahăr
300 grame de biscuiți digestivi
100 grame de unt
3 linguri de esență de vanilie
1 plic jeleu pudră pentru prăjituri
Lămâie

Biscuiții digestivi îi sfărâm până se fac pudră.


Îi amestec cu untul (moale, nu topit) cu ajutorul unei furculițe. Apoi îi pun în tava de tartă (eu am cu pereți detașabili dar merge și în formă de silicon) și îi presez bine cu lingura. Asta va fi blatul tartei.


Amestec brânza cu ouăle, zahărul și vanilia. Torn peste biscuiți și bag la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ o oră. Neaparat, dacă aveți formă cu pereți detașabili, puneți în cuptor, sub ea (pe un alt etaj) o tavă. Din cea detașabilă poate curge puțin din unt.

Tarta o scot din cuptor când e ușor rumenită pe margini. O las la răcit.


Fac un jeleu dintr-un plic de praf de jeleu cu două linguri de zahăr și 250 de ml de apă. Îl fierb 1-2 minute. La final adaug o lingură de zeamă de lămâie.


Pe tartă pun zmeura. Și peste ea torn jeleul (care trebuie să fie răcit dar înainte să se închege).


Este la fel de bună precum arată. E și puțin fermecată pentru ca dispare rapid!


duminică, 29 iulie 2018

Ce cred despre cocoloșitul copiilor


Am dormit până la 18 ani cu mama în pat. Wow! Incredibil! Da, din motive logistice. Dar și de frica de a dormi singură. Mai ales după ce la un cutremur, în miez de noapte, au căzut jucăriile peste mine.

Până la liceu, mama mi-a citit. Toată colecția lui Jules Verne, Moby Dick, Colț Alb și câte și mai câte. Normal că știam și puteam să-mi citesc singură, dar îmi plăcea să o ascult cum îmi citește cu intonație, să stau cu ochii închiși și să-mi imaginez că văd un film.

Când îi ziceam că mă dor picioarele, tata mă căra în cârcă. Și a făcut asta până picioarele mele au ajuns să-i atârne până la genunchi.

Până la 18 ani nu am gătit nimic, n-am fiert un ou, n-am făcut un ceai, nici măcar nu mi-am pus în farfurie. De asta se ocupa bunica mea. Nici o șosetă nu am spălat. Vase, nici atât. Nu am dus gunoiul, nu am făcut curat în casă. 

Practic, urma să devin o inadaptată. Până la 18 ani nu am făcut decât să-mi trăiesc copilaria și adolescența cât de frumos se poate.

La 18 ani ani am plecat de acasă la facultate. Am venit în București. A trebuit să fac totul singură. Mâncare, rufe, curat. Știți ce? Nu mi-a fost greu deloc! Totul a venit natural. Firesc.

Nu mă grăbesc să le impun independența copiilor mei. Și-o iau singuri de câte ori au nevoie. Îi las să fie copii. Eu sunt mereu disponibilă. Nu văd asta ca pe un sacrificiu sau ca pe ceva care îi va afecta negativ. Nu cred că îi cocoloșesc dacă îi ajut atunci când îmi cer. Chiar dacă sunt lucruri pe care le pot face singuri. Și eu pot să-mi gătesc și să-mi pun mâncare în farfurie. Asta nu înseamnă că nu îmi place să mănânc din când în când la restaurant. Unde face altcineva lucrurile astea pentru mine.

Îi citesc poveste și stau lângă cel mare în pat până adoarme. Îi citesc, îl plimb în brațe și îi cânt celui mic până se culcă și el. Nu-i las în pat singuri să plângă până adorm ca să-i învăț cu greul și să fie independenți. Au tot timpul să învețe asta când vor fi mari.

Nu mă aștept să-mi dea cineva dreptate. Dar nici lecții. Doar timpul și viața pot face asta.

joi, 26 iulie 2018

Am fost la ZOO. Nu mai mergem.

În sfârșit am intrat și anul asta în grădina zoologică. După ce săptămâna trecută am ajuns exact când se închidea. Azi am zis că e un moment perfect să încercăm din nou pentru că m-am săturat să pândim ambulanțe. Ceea ce am făcut în ultimele două zile. (E săptămâna porților deschise la ambulanță și au vrut copiii să intre în una. N-a fost să fie.)

Am ajuns în fața primei cuști în care era ceva acțiune. Un jaguar se plimba foarte aproape de gratii. M-am bucurat că îl pot vedea copiii. Ei nu au fost de aceeași părere. Vĺad (2,5 ani) mi-a sărit în brațe și a început să strige cât îl ținea gura: "Fricăăă, fricăăă!". S-a speriat puțin și jaguarul. Remus (4,5 ani) m-a întrebat dacă poate să bage mâna printre gratii să-l mângâie. I-am zis că nu. Că poate să rămână fără ea. Atunci mi-a spus blazat: "E plictisitor aici! Vreau acasă!".

Cu Vlad (care nu a mai coborât din brațe) și cu Remus (nerăbdător să plecăm) ne-am mai târât puțin pe acolo. M-au apucat durerile de spate iar mâinile mi-au ajuns până la genunchi (semănam perfect cu o maimuță). Așa că mi s-a părut o idee bună să plecăm.  Doar că nu a mai vrut Vlad. S-a agățat de o țâșnitoare de care nu am mai putut să-l dezlipesc. Iar Remus se mâțâia că vrea acasă.

Am ajuns până la urmă la mașină. Au adormit pe drum. Mă gândeam că efortul meu nu a fost în zadar. Măcar puteam mânca liniștită acasă cât ei dormeau. Ete, na! După ce i-am cărat în pat (unul are cam 15 kg, celălalt 20 kg) s-au trezit. Mai încercăm la anul la ZOO.

miercuri, 18 iulie 2018

Rețete de făcut cu copilul în brațe: prăjitură cu smântână


Ingrediente:
1. Pentru blat:
3 ouă
250 grame zahăr
150 grame făină
3 linguri de ulei
3 linguri de apă
Jumătate de plic de praf de copt
Esență de vanilie (o lingură)

2. Pentru cremă:
900 grame smântână (o găletușă)
250 grame de brânză de vaci
5 ouă
Esență de vanilie (o lingură)
Esență de lămâie (o lingură)

Pentru blat, bat ouăle cu zahărul, adaug uleiul, apa, esența de vanilie, făina și praful de copt. Torn compoziția într-o tavă pe care am pus hârtie de copt. Pentru prăjitura asta folosesc tava mare a cuptorului.

O bag la cuptor, la 150 de grade, pentru 10 minute.

Între timp, amestec smântâna cu brânza de vaci, zahărul, ouăle, esența de vanilie și lămâie. Torn compoziția peste blatul din tavă și bag din nou la cuptor, la 180 de grade, pentru 30 de minute.

O scot, o las să se răcească și apoi o tai. Este mai bună a doua zi, după o noapte la frigider. Pentru cine are răbdare. Noi nu prea avem.

sâmbătă, 14 iulie 2018

În vacanță cu copiii în Corfu, Grecia



Am tot analizat unde să mergem la mare cu copiii. După experiențele urâte din ultimii ani de pe litoralul nostru, am zis că e cazul să mergem în altă țară. Am luat în calcul mai multe lucruri: zborul cu avionul să fie scurt, cazarea să fie aproape de plajă, nisipul să fie fin și marea puțin amară (vorba cântecului), intrarea lină în apă, variante multe de taverne unde să mâncăm fără probleme cu copiii.

Așa am ales Grecia. Apoi ne-am hotărât la Corfu. Biletele de avion le-am cumpărat din ianuarie. Iar cazarea am negociat-o direct cu gazda, fără avans, cu plata la fața locului.


Zborul era programat să dureze o oră și jumătate. Dar am ajuns mai repede! Cred că e prima oară când mi se întâmplă. Avionul era jumătate gol. Copiii au stat cuminți chiar dacă ora de plecare a fost 5 dimineața iar în aeroport am fost de pe la 3 și ceva. Deci nu prea au dormit.

Gazdele ne-au așteptat la aeroport și ne-au adus mașina pe care am închiriat-o. Ne-am plimbat non-stop cu ea o săptămână cât am stat acolo. Un Fiat Panda care se strecura de minune pe serpentinele și străduțele lor înguste.


Cazarea a fost într-un apartament cu curte pietruită, cu loc de mâncat afară și șezlonguri. Am avut o bucătărie complet utilată unde pregăteam micul dejun pe care îl mâncam pe terasa cu vedere la mare. Copiii s-au simțit exact ca acasă și într-o zi mi-au cerut să le fac și tort (!!!).

După ce mâncam dimineața, coboram direct pe plaja din Glyfada.


O plajă așa cum ne-am dorit pentru copii. Nu era aglomerată. În nisipul fin, băieții s-au jucat la greu. Apa era foarte mică la mal, curată, fără alge sau vietăți.


De mâncat, am mâncat prin multe locuri. Totul a fost ok, dar atât. Mă așteptam la pește proaspăt. Serveau mult somon, pește spadă care nu cred că se pescuiesc acolo. Visam la roșii bune (toate erau verzi pe interior și fade) tzatziki delicios (n-avea niciun gust). Nimic nu părea homemade.

Într-o seară am comandat iaurt cu miere. După câteva minute am văzut cum a plecat un angajat al tavernei la supermarket și s-a întors cu găletușa de iaurt. A fost bun, dar dezamăgitor. A doua zi am luat și eu iaurt și miere de la supermarket și am mâncat pe terasa noastră.

În Corfu, mai exact în localitatea Paleokastritsa, i-am plimbat pentru prima dată pe copii cu barca. 


Am intrat prin grote albastre și am văzut pești colorați.


Am avut emoții. Mă gândeam că nu or să aibă răbdare cei mici să stea locului 40 de minute. Dar le-a plăcut mult.

Tot în Paleokastritsa am vizitat un acvariu. Acolo a fost mare bucurie pentru că ghidul le-a scos niște șerpi și șopârle și copiii au putut pune mâna pe ele. Eu m-am gândit că e cam inconșient omul dacă face așa un gest. Și nu, nu mă gândeam la siguranța copiilor, ci a animalelor. Remus s-a împiedicat și era să calce pe coadă o iguana. L-a prins tati în ultima secundă. Iar Vlad a tras de fălcuțe o șopârlă uriașă. Care s-a supărat rău. Șopârla.


Într-una din zile am vizitat palatul Achillion, din satul Gastouri, care este undeva sus pe coastă.


Palatul ca palatul, dar grădinile lui sunt magnifice. Cu palmieri, bolte de verdeață, multe flori, băncuțe. Cu priveliști de vis către mare sau munte. Ne-am plimbat mult pe acolo, pănă s-au plictisit copiii. Noi am mai fi stat.





În altă zi am mers cu un submarin. Mai exact, un vapor cu fundul de sticlă. Coborai în burta lui și vedeai apa de jur-împrejur și din podea până în tavan. Nerecomandat claustrofobilor! Ne-au dus în larg ca să vedem pești. Am văzut vreo două dorade. La vederea cărora mi s-a făcut instant foame.


Apoi a intrat un scafandru în apă și ne-a arătat în fața geamului un homar uriaș. Cu care venise de acasă. Dar a fost frumos pentru copii. La întoarcere am stat pe punte unde cei de pe vas au hrănit pescărușii.


O alta experiență care le-a plăcut băieților a fost plimbarea cu o barcă de viteză. Din orașul Corfu am luat șalupa până pe insula Vidos. O insulă micuță, nelocuită, cu iepurași care fugeau liberi. Și cu o terasă unde am mâncat.


Am ajuns des în Corfu Town. Un orășel frumos, cu străduțe pietruite, cu magazine și taverne. Cu un parc mare unde copiii au condus mașinuțe electrice (aproape zilnic!). Cu un fort pe unde ne-am plimbat și am admirat peisajele.


Am lăsat special la final problema cu gunoiul. Mă gândesc că poate a fost ceva punctual și nu e un obicei. Erau munți de gunoaie peste tot. Pe marginea șoselelor, lângă parcări, prin sate și orașe. Munți! N-am mai văzut așa ceva. Cât am stat, o săptămână, nu a trecut nicio mașină de gunoi. Zicea cineva că ar fi în grevă gunoierii. Foarte posibil, dar foarte neplăcut.

Cu mai multe plusuri decât minusuri, cam asta a fost vacanța noastră în Corfu. Noi ne-am bucurat cel mai mult că nu am avut probleme de sănătate și că am fost împreună cu prietenii. Am fost trei familii cu copii. O formulă pe care v-o recomand. Copiii se joacă împreună, iar părinții mai pot respira. Puțin, dar important.

Vacanțe frumoase să aveți, fără peripeții nedorite!