sâmbătă, 3 februarie 2018

Pledoarie pentru doi


Suntem la un loc de joacă. Remus se duce la zona pentru copii mai mari. Că doar are 4 ani. Vlad vrea și el deși are doar jumătate din vârsta fratelui. Remus îl ia de mână și îl ajută să urce peste obstacole. Îl așteaptă să se așeze pe toboganul de lângă el ca să se poată da în același timp. Când cade îl ridică și îl scutură de un praf imaginar.

Mi-e teamă să nu se piardă Vlad în labirintul unde eu nu am acces. Dar ei sunt de nedespărțit. Se caută din priviri și se așteaptă unul pe celălalt. Sunt frați. Dar și cei mai buni prieteni. Se bucură unul de celălalt și se iau de mână. Așa sper să rămână toată viața.

Remus se plictisește și vrea la biciclete. Vlad mai vrea o dată prin labirint. Dar nu singur, cu Remus. Cel mare cedează și mai fac o tură. După biciclete merg la locul pentru bebeluși. Teoretic, Remus a depășit vârsta dar se aruncă împreună cu Vlad în piscina cu bile și chiuie amândoi de bucurie.

E doi ani diferență între ei. Poate asta le permite să fie așa apropiați. M-am gândit la asta când am hotărât să îl facem pe al doilea. Dar nu am avut curajul să sper că le va fi așa bine împreună.

Și când îi văd împreună, tot greul, toată oboseala și stresul dispar. Ca și cum n-ar fi existat. Doar ei doi există.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu